Fondul pentru Frontierele Externe

 

 

Cadrul legislativ:

o Decizia nr. 574/2007/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului pentru Frontierele Externe pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii”.

 

o Ordinul MAI nr. 105 din 4 iulie 2014 privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică şi financiară, gestionarea, implementarea şi auditarea utilizării asistenţei financiare acordate României prin intermediul Fondului pentru Frontierele Externe din cadrul Programului general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii".

 

Obiectivele generale ale Fondului pentru Frontirele Externe sunt:

 

     I.  organizarea eficientă a controalelor, care cuprind atât misiunile de verificare, cât şi pe cele de supraveghere, referitoare la frontierele externe;

  II. gestionarea eficientă de către statele membre a fluxurilor de persoane la frontierele externe, cu scopul de a asigura, pe de o parte, un nivel înalt de protecţie la frontierele externe şi, pe de altă parte, o trecere în bune condiţii a frontierelor externe, în conformitate cu acquis-ul Schengen şi cu principiile tratamentului respectuos şi demnităţii;

III.  aplicarea uniformă de către personalul pentru paza frontierelor a dispoziţiilor de drept comunitar privind trecerea frontierelor externe şi, în special, a Regulamentului (CE) nr. 562/2006;

IV. îmbunătăţirea gestionării activităţilor organizate de serviciile consulare şi de alte servicii ale statelor membre în ţările terţe cu privire la fluxurile de resortisanţi ai ţărilor terţe care intră pe teritoriul statelor membre şi la cooperarea dintre statele membre în această privinţă.

 

Obiectivele specifice ale Fondului pentru Frontirele Externe sunt descrise astfel:

I.

(a) punerea în aplicare a recomandărilor, a standardelor operaţionale şi a celor mai bune practici care rezultă din cooperarea operaţională dintre statele membre în domeniul controlului la frontieră;

(b) dezvoltarea şi aplicarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea sistemelor de supraveghere dintre punctele de trecere a frontierei;

(c) introducerea de măsuri sau dezvoltarea de sisteme eficiente care permit colectarea metodică de informaţii relevante cu privire la situaţia evolutivă din teren, în zona frontierelor externe şi în imediata apropiere a acestora;

(d) asigurarea înregistrării adecvate a numărului de persoane care trec toate tipurile de frontiere externe (terestre, aeriene, maritime);

(e) introducerea sau modernizarea unui sistem de colectare a datelor statistice şi administrative cu privire la categoriile de călători, la numărul şi natura controalelor şi a măsurilor de supraveghere la diferitele tipuri de frontiere externe, pe baza înregistrărilor şi a altor surse de colectare a datelor;

(f) stabilirea unei coordonări eficiente, structurale, strategice şi operaţionale între toate autorităţile care funcţionează la punctele de trecere a frontierei;

(g) îmbunătăţirea capacităţii şi a calificării personalului pentru paza frontierelor în vederea îndeplinirii sarcinilor sale de supraveghere, consiliere şi control;

(h) îmbunătăţirea schimbului de informaţii la nivel naţional între autorităţile responsabile de gestionarea frontierelor L 144/26 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 6.6.2007 externe şi între aceste autorităţi şi alte autorităţi responsabile de migraţie, azil şi alte chestiuni conexe;

(i) promovarea standardelor de gestionare a calităţii.

 II.

(a) cu excepţia frontierelor externe temporare, elaborarea de noi metode de lucru, măsuri logistice şi tehnologii de ultimă generaţie pentru întărirea controalelor sistematice ale persoanelor la intrare şi la ieşire la punctele de trecere a frontierei;

(b) promovarea utilizării tehnologiei şi formarea specializată a personalului responsabil de exploatarea eficientă a acestei tehnologii;

(c) promovarea schimbului de informaţii şi îmbunătăţirea formării cu privire la documentele de călătorie falsificate sau false, inclusiv crearea şi distribuirea de instrumente şi practici comune de depistare a unor astfel de documente;

(d) promovarea consultării eficiente şi în timp real a datelor la punctele de trecere a frontierei prin intermediul utilizării unor sisteme informatice de scară largă, cum ar fi Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) şi Sistemul de Informaţii

privind Vizele (VIS), precum şi a unui schimb eficient de informaţii, în timp real, între toate punctele de trecere a frontierei aflate de-a lungul frontierelor externe;

(e) asigurarea punerii optime în aplicare, la nivel operaţional şi tehnic, a rezultatelor analizelor de risc.

 III.

(a) instituirea treptată în toate statele membre a pregătirii, formării şi calificării uniforme a personalului pentru paza frontierelor, în special prin punerea în aplicare a unei programe fundamentale comune de formare, aşa cum a fost elaborată de agenţie, şi prin suplimentarea coerentă a activităţilor agenţiei în acest domeniu;

(b) sprijinirea şi sporirea schimburilor şi detaşărilor de membrii ai personalului pentru paza frontierelor între statele membre, care să fie complementare orientărilor şi activităţilor agenţiei în acest domeniu;

(c) promovarea utilizării unei tehnologii de ultimă generaţie compatibile de-a lungul frontierelor externe, ori de câte ori acest lucru este indispensabil pentru utilizarea corectă, eficientă şi uniformă a normelor;

(d) promovarea capacităţii autorităţilor de a aplica aceleaşi proceduri şi de a lua decizii consecvente, rapide şi de bună calitate privind trecerea frontierelor externe, inclusiv privind eliberarea vizelor;

(e) promovarea utilizării Manualului practic comun al poliţistului de frontieră;

(f) construirea şi modernizarea de zone şi centre destinate persoanelor cărora li se refuză accesul într-o anumită ţară, precum şi persoanelor interceptate după trecerea ilegală a frontierei sau la apropierea de frontierele externe în vederea

intrării ilegale pe teritoriul statelor membre;

(g) modernizarea sistemului de securitate în incinta punctelor de trecere a frontierelor în vederea asigurării siguranţei membrilor personalului pentru paza frontierelor şi a protecţiei echipamentelor, sistemelor de supraveghere şi a mijloacelor de transport.

 IV.

(a) întărirea capacităţii operaţionale a reţelei de ofiţeri de legătură pentru imigraţie şi promovarea unei cooperări mai eficiente prin intermediul reţelei care reuneşte serviciile statelor membre;

(b) introducerea de măsuri menite să ofere asistenţă statelor membre şi operatorilor de transport pentru îndeplinirea obligaţiilor care le sunt impuse în virtutea Directivei 2004/82/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind obligaţia operatorilor de transport de a comunica datele privind pasagerii (1) şi a articolului 26 din Convenţia din 19 iunie 1990 care pune în aplicare Acordul Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (2) (denumită în continuare „Convenţia Schengen”) cu scopul de a preveni sosirile ilegale la frontierele externe;

(c) promovarea unei cooperări mai eficiente cu operatorii de transport în aeroporturile din ţările de origine, inclusiv formarea uniformă a personalului operatorilor de transport în domeniul documentelor de călătorie;

(d) promovarea gestionării calităţii, a serviciilor şi incintelor de bună calitate în ceea ce priveşte infrastructura în procesul de solicitare de vize;

(e) promovarea cooperării între statele membre cu scopul de a spori capacitatea serviciilor consulare de a examina cererile de viză;

(f) promovarea practicilor comune de investigare, a uniformităţii procedurilor şi deciziilor administrative în materie de vize, luate de către serviciile consulare ale unui stat membru, localizate în ţări terţe diferite;

(g) promovarea progreselor în direcţia unei cooperări sistematice şi regulate între serviciile consulare şi alte servicii din state membre diferite, în special în legătură cu VIS, incluzând folosirea în comun a resurselor şi a mijloacelor de eliberare a vizelor, de schimb de informaţii, studii şi investigaţii privind cererile de viză şi crearea de centre comune de solicitare de vize;

(h) promovarea de iniţiative naţionale care au drept scop practicile comune de investigare, procedurile şi deciziile administrative uniforme privind vizele de către serviciile consulare ale diferitelor state membre;

(i) dezvoltarea de oficii consulare comune.

 

Acțiunile eligibile prin Fondul pentru Frontirele Externe sunt următoarele:

 o   infrastructura pentru trecerea frontierei şi clădirile aferente, cum ar fi staţiile de frontieră, locurile de aterizare pentru elicoptere sau culoarele ori ghişeele amenajate pentru autovehicule sau persoane, la punctele de trecere a

frontierei;

o    infrastructura, clădirile şi sistemele necesare pentru supravegherea dintre punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru protecţia împotriva trecerii ilegale a frontierei externe;

o    echipamentele necesare funcţionării, cum ar fi senzorii, supravegherea video, instrumentele de examinare a documentelor, instrumentele de depistare şi terminalele mobile sau fixe pentru consultarea SIS, a VIS, a Sistemului European de Arhivare a Imaginilor (FADO) şi a altor sisteme europene şi naţionale;

o   mijloacele de transport destinate controlului la frontierele externe, cum ar fi vehiculele, navele, elicopterele şi aparatele uşoare de zbor, cu dotări speciale constând în echipamente electronice de supraveghere a frontierei şi de depistare a persoanelor aflate în mijloace de transport;

o   echipamentele destinate schimbului de informaţii în timp real între autorităţile relevante;

o   sistemele de tehnologie a informaţiei şi de comunicare;

o   programele de detaşare şi schimb de personal, cum ar fi poliţiştii de frontieră, funcţionarii din domeniul imigraţiei şi agenţii consulari;

o   formarea şi educarea personalului autorităţilor relevante, inclusiv cursuri de limbi străine;

o   investiţii în dezvoltarea, testarea şi instalarea de tehnologii de ultimă generaţie;

o   studii şi proiecte-pilot destinate punerii în aplicare a recomandărilor, a standardelor operaţionale şi a celor mai bune practici care rezultă din cooperarea operaţională între statele membre în domeniul controlului la frontieră;

o   studii şi proiecte pilot menite să stimuleze inovarea, să faciliteze schimburile de experienţă şi de bune practici şi să îmbunătăţească calitatea gestionării activităţilor organizate de serviciile consulare şi de alte servicii ale statelor membre în ţările terţe cu privire la fluxurile de resortisanţi ai ţărilor terţe care intră pe teritoriul statelor membre, precum şi cooperarea dintre statele membre în această privinţă.

Rezultate:

În cadrul Programelor Anuale au fost implementate prin Fondul pentru Frontierele Externe proiecte, după cum urmează:

Programul Anual 2010 – 45 proiecte – 11.924.587,40 EUR

Programul Anual 2011 – 25 proiecte – 16.247.860,11 EUR